Jurnal alchimic, fragmente – Vasile Lovinescu

 

Satana sfidează pe Mântuitor să transforme piatra în pâine.
„Omul nu trăiește numai cu pâine, ci și cu Cuvântul lui Dumnezeu”, a fost răspunsul. De unde predicarea, după aceea, a Cuvântului Domnului, trei ani și jumătate. Și la sfârșit transformarea pâinii în trupul Domnului, la Cina cea de Taină.
E piatra aruncată pe care Hristos o răscumpără și o preface în pâine super esențială și o pune în vârful unghiului, căci gestul Lui, în momentul frângerii, e prototipul secțiunii longitudinale a tuturor bisericilor creștine.

E interesant că cel mai important eveniment din istorie are ca origine o sfidare a Diavolului. El are inițiativa: ca regent al lui Tamas, el provoacă ruptura de echilibru, la început, a celor trei gune, apoi în orice stază a manifestării, tinzând să se înțepenească într-un fals echilibru. Ruptura fiind cu direcție descendentă, e catastrofică: intervine de sus, providențial, o compensațiune, care deasupra prăpastiei căscate, ridică un dom cu același volum de prăpastie, dar de data asta în sus. La punctul echidistant – inima lumii. (…)

E ușor de spus, cum se face în religie, că Diavolul, ispitind pe Hristos, nu era conștient de ce declanșează. Satana, ca și orice în Univers, e doar o mască. Și ce vertiginoasă Realitate pozitivă e în dosul ei?

Piatra e o pâine căreia i s-au tăiat rădăcinile divine, uitându-se înspre abisuri în loc de Ceruri, ca femeia lui Lot, întorcându-și fața și privind în focul ce mistuia Sodoma și Gomora – și devenind stâncă de sare. Orice bucătură de pâine pe care o mâncăm neconsacrată devine în noi o piatră.

Dar altarele, pietrele sfinte, munții pe care se manifestă prezența divină? Sunt în realitate pâini, răscumpărate prin sfințirea și consacrarea lor. Aparența lor este aceea a pietrei, după cum aparența lui jivan-mukti e aceea a unui om de carne și oase. Răscumpărarea lor totală, inclusiv a înfățișării, se va face la sfârșitul ciclului. După cum într-un mukti, o parte infinitezimală și sintetică realmente se transformă, așa și în templu este un nod vital invizibil, punct de încrucișare și de interferență a tuturor liniilor de forță, care realmente este o piatră transformată în pâine. Această piatră – niciun ochi profan n-o vede – dar taina ei, frumusețea ei, se văd în înfățișarea, proporțiile, raporturile intrinsece, Forma Catedralei. Iar la un munte lucrul este și mai evident. Taina lui este în inima lui, în Cavernă, dar și în frumusețea lui, în creasta care e limita inferioară a Cerului.”

De aici și posibilitatea litogenezei, a nașterii umane și chiar animale din piatră. Omul în întregime răscumpărat e o pâine (din moment ce Hristos, noul Adam, este pâine, orice om e la fel, cel puțin virtual).  O piatră pe care se pune ochiul lui Dumnezeu sau al unuia care-L reprezintă direct își inversează curentele liniilor ei de forță, își recreează rădăcinile ei cerești, devine pâine, apoi om.

Biserica sculptata in piatra, Lalibela – Etiopia