Miorița

 

din ”Scrisori crepusculare”,  Vasile Lovinescu

Motto:

Se urcă de pe pământ în cer și din

nou se coboară pe pământ și primește

puterea celor de sus și celor de jos

 

Urcușul este marcat printr-un hieroglif: piciorul. Plaiul și raiul se urmează unul altuia chiar în versificație. E o urcare spre slăvi, așa că în realitate găsim pe plai nu piciorul ci ”vestigiul piciorului”. Plaiul, piciorul de plai e un punct prin excelență nevralgic prin care se efectuează o secțiune transversală prin pământul întunecat și descoperim acolo ”gura de rai”. Că în simbolistica românească ”plaiul” reprezintă o categorie de materie sacră, ne-o dovedește un admirabil bocet oltenesc în care mortul condus de vidră și lup, ajunge într-un ținut paradisiac ”pe drumul de plai” (Cântare pentru cel dus).

Ne întrebăm dacă Miorița n-a fost în realitate un bocet? Bocetul pentru ocultarea sacrificială a Regelui Lumii. În simbolismul geometric ”gura de rai” se reduce la un punct, ceea ce justifică ideea de secțiune transversală. Numai secțiunea transversală actualizează și scoate la iveală din materia omogenă, haotică, ochiurile de apă, transformându-le în puncte arteziene.

Deci ”gura de rai” este un punct colector care înmănunchează într-un nod vital cele trei dimensiuni ale spațiului, redistribuindu-le apoi în lumea noastră. De aceea, din acel punct ”vin în cale, se cobor la vale” trei procesiuni solemne ”trei turme de miei” care marchează curgerea celor trei gune una în alta. ”Cei trei ciobănei” sunt regenții gunelor. Dealtminteri, turmele de miei curg ca niște ape line, aproape imobile.

Poezia ne dă un exemplu de geografie sacră când ne arată nu teritoriu actualizând turmele de miei ci turmele actualizând Vrancea (Varanha – numele vechi al Centrului Lumii),  Moldova și Transilvania. Turmele de oi sunt în mod existențial și nu alegoric  Gangele ceresc scurgându-se în lumea noastră. E Calea Laptelui dăruindu-se sacrificial lumei noastre prin țâțele oilor. Graalul ceresc în pogorământ terestru.

”Cei trei ciobănei” sunt cei trei șefi supremi ai ierarhiei inițiatice.

Ne întrebăm dacă, indicarea unei ”guri de rai” ca fiind locul unde ”curge lapte și miere” nu exprimă acest mister suveran? Se poate observa că și mierea este identică cu mioara care cuprinde și ea misterul Marian. De unde expresia ”lapte dulce” dacă nu contracțiunea laptelui și mierei în același nectar?

Maria este prezentată hieratic uneori cu amândouă picioarele pe globul pământesc. Din cele două picioare ies laptele și mierea. Mușcătura șarpelui este un istm prin care cele două balsamuri se infuzează în lumea noastră în forme spiraloide. În ezoterismul musulman Alah ne este prezentat stând pe tron, cele două picioare ale Lui simbolizând misericordia și justiția.

Unitatea baladei se află în termenul ”Mări” care implică ideile de Mărire, Maria și Marea.

Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră
Pe l-apus de soare
Ca să mi-l omoare
Pe cel moldovan,
Că-i mai ortoman ….

Spuneam mai sus că cei trei ciobani sunt regenții celor trei guna așa că, în realitate, ei se sfătuiau cum să le convertească una în alta și atunci, guna cea mai înaltă, a ciobănașului moldovean, e tendința de direcție verticală și sacrificială, silind aproape cele două gune inferioare să se convertească una în alta. Ei pot fi cei trei judecători ai infernului, Minos, Eac și Radamante, pe care Dante îi păstrează în tradiția creștină cu aceleași funcțiuni.

În punctul nevralgic al amurgului, când soarele și lumina se jertfesc într-un fel de liturghie misterioasă, Luceafărul e punct de fixațiune a tuturor duratelor timpului, adică a diverselor lui ondulațiuni.

Într-o etimologie simbolică, ortoman poate fi Manu cel drept, identificând această funcțiune cu Polul.

Turmele pot fi înțelese ca fiind colectivități umane conduse de șefii lor respectivi spre propria lor finalitate.

”Mării se vorbiră” poate fi și un colocviu ritual între cei trei șefi ai unor organizații inițiatice care, din cauza termenului ortoman, poate fi chiar Tradiția primorială.

Apare între noi Miorița ca paredru al ciobanului. Având ăn vedere că un paredru trebuie sa fie complementar cu partenerul lui, Miorița face cuplu cu ciobanul care, în cazul aceasta, simbolizează pe Isus, mielul lui Dumnezeu.

Se poate merge și mai departe. Miorița nu e numaidecât o mielușea care n-a avut nici un pui. Se spune Mioriță și la o oaie foarte tânără, de aceea în traducerile franceze ale poeziei, ea e numita ”L’agnelle” dar și la ”brebis” și, într-adevăr, în altă variantă românească,  balada are numele ”Oaia năzrăvană”. În cazul acesta, dacă Miorița, în sensul feciorelnic al termenului, e paredrul lui Isus, ce paredu are oaia? Răspunsul nu-i decât unul: berbecul. Or, berbecul e numele lui Ram care desemnează două din avatarele lui Vișnu: Parashu Rama (Rama cu toporul de cremene)  și Rama Chandra.

În limbile germană și engleză, berbec se spune ”Rams”. Toate acestea indică originea precreștină a Mioriței.

”Ram” este suportul lui Agni, focul sacrificial prin excelență care susține toate lumile. Reamintim aproape identitatea lui Agni cu Agnus care însemnează miel și cu Ignis care însemneză foc. Există yogini care aprind focul sacrificial numai prin pronunțarea mantramului ”Ram”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s